Federatia Romana de Powerlifting

Comunicat de presă

Acasa » Comunicat de presă

 

Contextul presupune disciplină și tărie de caracter

Comunicat de presă

Ne aflăm fără doar și poate într-un context global complicat, cu o dinamică pe care o putem intui cu greu în aceste zile și care presupune măsuri excepționale indiferent de domeniul în care ne desfățurăm activitatea. Pentru a sprijini efortul autorităților din această perioadă Federația Română de Powerlifting a decis următoarele:

1. Activitatea loturilor naționale nu se suspendă în această perioadă dar se adaptează în funcție de rigorile legale care se impun, sportivii urmând să se pregătească la domiciliu utilizând pentru pregătire metode transmise prin intermediul mijloacelor electronice;

2. La solicitarea conducerii FRP se vor organiza antrenamente în aer liber doar cu respectarea prevederilor Hotărârii nr 11 din 17 martie 2020 și a conditiilor de siguranta pentru sportivii si antrenorii acestora, fiind interzise antrenamentele cu un numar mare de 3 persoane si cele fara respectarea distanței de minimum un metru între participanți. Sportivii pe care îi cunosc au trecut de-a lungul timpului prin încercări care le-au testat disciplina și tăria de caracter. Vom reuși și de această dată;

3. Majoritatea sportivilor componenți ai loturilor naționale au primit din partea FRP cantitati semnificative de suplimente nutritive, prin amabilitatea domnului Preduchin Florin, un vechi prieten al acestui sport;

4. Competițiile sportive amânate de către IPF si EPF produc fără doar și poate costuri și pierderi financiare consistente dar în toată această perioadă, ne asumăm pierderile având speranța că în a doua jumătate a anului competițiile programate se vor organiza conform calendarului ce va fi aprobat;

5. Competițiile interne nu sunt momentan reprogramate având în vedere faptul că vor avea loc spre sfârșitul anului 2020, acest aspect neînsemnând că dacă situația o va cere nu vom proceda și la o astfel de decizie;

6. Adunarea Generală a FRP a fost reprogramată la o dată care va fi comunicată ulterior tuturor părților interesate;

7. FRP își manifestă public susținerea pentru măsurile impuse de autorități în această perioadă rugându-i pe practicanții și susținătorii acestui sport să manifeste discernământ cu privire la acțiunile întreprinse, moderație în comportamentul public, încredere că disciplina va prevala și de această dată.

Ovidiu Panazan

 

 

 

 

Ovidiu Pănăzan,
Președinte FRP